joi, ianuarie 19

La mulţi ani, Mell !

   Pentru că îmi eşti prietenă, pentru că eşti acolo cu mine mereu când am nevoie de tine, pentru că mă pot baza mereu pe tine ( fără să ezit ) şi pentru că a venit rândul meu să-ţi mulţumesc pentru toate chiar în această specială zi.
 
 Cred, cu siguranţă, că este cea mai specială zi pentru mine, pentru că atunci s-a născut un înger căzut din cer ce mă ajută mereu când am probleme şi n-am pe ce umăr să plâng. Dar acest post nu va fi trist, din contră, va fi unul happy, pentru că meriţi asta. Cu siguranţă vei nega când ai să citeşti toate complimentele, dar crede-mă asta eşti tu cu adevărat si nu mai nega ! Eşti minunată prin felul tău copilăresc dar şi matur. Eşti o scumpă, chiar dacă eşti prea oarbă să observi asta. Te iubesc pentru modul tău de a îmi arăta că nu totul e aşa de rău pe cât cred eu, şi că totul are o rezolvare. Nimic nu e imposibil, cu tine.
   
  Nu mai ştiu ce să spun, cred cu tărie că nu se poate exprima prin cuvinte ce ţi-aş dori. Pot fi egoistă în câteva rânduri ca să-ţi spun că îmi doresc în această zi, chiar dacă este ziua ta, este să fiu lângă tine. Să-ţi pot cânta un " La mulţi ani ! " atât de fals încât să te îneci cu tort. Să te pot îmbrăţişa şi murdări cu friscă pe nas ! I love you forever, my bitch !



 LA MULŢI ANIŞORI, MELL !!!!!


P.S : La mulţi ani ! A venit 2012. ^^

sâmbătă, decembrie 10

Singură...

" - Ce îţi provoacă durere ?
- Totul, viaţa.
- Dar mai dureros ?
- Să fiu singură.
- Dar de ce ? De ce singură ?
- Pentru că lumea e prea crudă şi egoistă, ca să se mai gândească la altcineva decât propria persoană. Nu ştii ?
- Nu. Eu nu am păţit aşa ceva, mereu ma prietene cu mine.
- Nu te mai încrede în ele, te vor dezamăgii. Şi va durea enorm, îţi spun eu.
- Eşti o ciudată ! O prietenă mereu o să fie cu mine, deaia le numesc prietene, nu ?
- Eşti mult prea naivă. Indiferent cât de bună prietenă îţi este te va dezamăgi. Toţi se gândesc doar la ei....."



    Singură, atât de singură. Mă simt de parcă aş fi ultima persoană de pe planetă. Nu mai este nimeni lângă mine să mă întrebe cum o mai duc, ce am mai făcut, sau să-mi spună glume la care să râd prosteşte. Nu mai am prietenii care să mă scoată din casă şi să îmi arate frumoasa lume, să străbatem străzile râzănd, lăsând bătrănii uimiţi de nonşalanţa noastră. Nu mai am nimic. Doar propria persoană, doar eu. Singură, într-un colţ de cameră plângăndu-mi de milă.
   Niciodată nu am crezut că, să fi singur va durea mai rău ca orice. Numai gândul că nu contezi pentru ceilalţii, că lor le este mult mai bine fără tine, că pur şi simplu nu îţi simt lipsa îţi provoacă o durere acută. Poate chiar le este mai bine fără mine, dar eu nu pot trăi fără ei. Sunt doar un simplu om, fără glumele lor, fără îmbrăţisările lor, fără zâmbetele lor produse de prostioarele mele. E greu, greu să te simţi singură, abandonată în lumea asta prea crudă fără ei.
     Oare îşi vor aduce aminte că exist ? Că incă trăiesc, şi vor veni la mine ? Că mă vor scoate din camera întunecată în care mă aflu şi îmi vor şterge lacrimile ? Că voi mai rade vreodată cu ei ? Nu ştiu. Doar de un lucru sunt sigură, acela că acum sunt pe cont propriu.

Cu sinceritate şi dragoste,
E.

Cam dramatic postul, dar asta-i viaţa.

sâmbătă, decembrie 3

December ^^





 Decembrie. Pot spune cu uşurinţă că această lună este preferata mea. Căldura din familie, cadourile, zâmbetele, pur şi simplu o fericire.
   Desigur nu pot să nu specific de Moş Crăciun, al cărui spirit va dăinui mereu peste casele noastre în ajun. Aceiaşi tensiune, nerăbdare în fiecare an, în fiecare seară de 24 Decembrie. Mereu cu gândul la ce vei găsi sub brad a doua zi de dimineată.
  Şi se repetă mereu, dar nu este un deja-vu, din contră. Mereu pe data de 25 Decembrie mă trezesc mai devreme decât de obicei şi cobor fugind spre bradul ce îmi adăposteşte cadourile. Aceiaşi emoţie şi bucurie când întorc pe toate feţele cadourile, le examinez.
Tot decembrie găzduieşte şi ultima zi din an, ce mereu mă face să zâmbesc dar şi să fiu puţin melancolică spunand: " Oh, a mai trecut un an din viaţa mea." Dar după acea mereu mă gândesc: " Un an nou, un nou început." 
  Un alt motiv pentru care ador iarna, sunt acele momente frumoase în care nu mai contează că afară sunt minus nu ştiu câte grade, ci doar te distrezi cu prietenii tăi. Cum anume ? Bătaie cu zăpadă. Chiar dacă după ai să mori de frig, nu contează tu tot continui să îţi pui colegii în zăpadă, până toată energia s-a evaporat în această joacă. Dar merită să îngheţi împreună cu ceilalţi ca după aceea să staţi toti la căldură cu o ciocolată caldă, să bârfiţi şi să glumiţi.
  Decembire merită orice, este cea mai frumoasă lună, în care îi aduce pe toţi mai aproape, îi uneşte, şi face ca sufletele lor să fie calde şi pline de voişie. Un sfat, Profită din plin de decembrie. ^^



duminică, noiembrie 13

Ceva unic...

"Băieţii vin şi pleacă, prietenii rămân mereu. "     
   Cel mai minunat lucru în viaţă este să fie cineva lângă tine în momentele frumoase, să împărtăşiţi împreună toate aventurile nebuneşti, care cel mai probabil nu ar fi avut loc fără  o " consultare " cu prietena ta.
  Cel mai pur lucru atunci când eşti înecat în oceanul adânc al durerii, să fie cineva acolo care să te scoată la suprafaţă şi să-ţi ofere primul ajutor. Să-ţi readucă contactul cu lumea, şi să fie lângă tine în momentele în care îţi revii.
   Prietenia este un lucru banal, des întâlnit, dar prietenia adevărată este un lucru rar, şi unic. Este minunat să ai o persoană căreia să-i spui toate lucrurile ce te macină, problemele personale şi să fi cu gândul împăcat că nu o să spună nimănui, că totul rămâne între tine şi ea. Mereu să ştii că ea e acolo, undeva, şi te priveşte te veghează şi are grijă te tine, ca o mamă de un prunc.
   Prietenia nu poate fi cumpărată sau împrumutată, poate fi doar simţită şi trăită.

Cel mai unic lucru: prietenia.