Aventura vieţii mele..

O aventură mai periculoasa decât orice expediţie în mijlocului Africii ( unde se găsesc multe animale carnivore ). Mult mai grea decât călătoria lui Columb în descoperirea Americii, nu este alta decât să te aventurezi în nămeţii din capitală. >.< Un adevărat deşert dacă te gândeşti mai bine. Vă recomand căldura casei şi ciocolata caldă de pe foc decât gerul năprasnic de afară.

Şi în loc să mă duc tot mai sus cum zicea nea Guess Who mă duc din contră chiar mai jos, jos ! Nămeţii ăştia te mănâncă cum mănânc eu jeluri ( aruncate grămadă în gură ). Plus că unii sunt chiar foarte albi, imaculaţii, un alb neomenesc pe când alţii sunt de un maro de presupui că e altceva decât zăpadă. Yeah, that’s all. Dacă vrei să mai trăieşti nu te aventura în Bucureşti, pentru că dacă o faci ai să ajungi la spital cu degerături ( o spun din proprie experienţă )

Ohh doamne. Deci sigur nu am să mai ies din casă pentru trei zile. Am trăit cea mai traumatizantă aventură pe care am avut-o vreodată şi nu au fost multe la număr dar erau rele !!! Really scary. 

Povestea noastră de groază începe din momentul în care am plecat spre şcoală clădirea învăţământului ce presupune că te pregăteşte pentru viaţia mizeră ascunsă de cele mai dulci vorbe şi pături groase ale neştiinţei  şi deodată [ BOOM ] se opreşte tranvaiul. Am aşteptat in jur de o melodie k'pop 2Ne1 pentru curioşi ce durează 3 minute şi 35 de secunde după care i-am bătut idiotului ce se presupune că ar conduce acel vehicul să deschidă uşile că altfel aveam să întârzi la şcoală ( no big deal ), dar trebuia să mă întâlnesc cu o colegă, Teo. Aşa a trebuit să înot prin primul deşert de zăpadă dintre miile care aveau să urmeze peste câteva minute  nu sunt chiar o clavăzătoare ca să ştiu asta, căci mai bine intram în mall şi acolo rămâneam pentru veşnicie.

După o umeazeală la picioare, eu şi Teo am fost onorate cu priveliştea unei intersecţii cu tranvaiele blocate şi cu maşini ce aproape făceau slalom prin bulgării minusculi de zăpadă. Aceastea alunecau mai ceva ca o fetită de 4 ani care întră pentru prima oare pe un patinuar  care cade în fund şi alunecă pe toată suprafaţa. The most amazing picture I've seen in my entire life.

A trebuit să mergem pe jos jumătate de drum, prin zăpadă de 20 de centrimetri unde-s gunoierii când ai nevoie de ei ?  şi deabea atunci a apărut minunea. Travaiele au pornit. Ţin să spun că nu o viteză tocmai impresinonantă ci 10 la oră ( maxima ) >.> Nu exagerez, dar aveam părul îngheţat, şi ghetele ude, jacheta neagră era albă de la zăpadă plus că nu-mi mai simţeam degetele. o.O Dammit. Nu ştiţi ce naşpa e.

Am ajuns la şcoală şi ne-au trimis înapoi că nu se fac ore. Tranvaiele pentru că au fost blocate toate pe o linie, nu mai veneau pe cealaltă şi uite aşa am făcut drumul întors până în statia în care m-am întâlnit cu Teo. Ţin să menţionez că toţi apucati ne fluierau pe geam sau se holbau ca la mamuţi în plină vară ( nu are logică ce spus, dar chiar aşa era ). Plus că mulţi ne-au claxonat că mergeam pe stradă ca să nu mai înotăm în zăpadă. Aveam aşa de mulţi nervi, coafura mi s-a stricat ( şi pentru prima oară după multă vreme chiar îmi plăcea cum îmi stătea ). 

Cea a fost cu totul amuzant a fost când o maşina cu geamul deschis a trecut pe lângă noi şi ne-a claxonat, atunci eu am izbucnit si am ţipat : "  Bă aurolacule, mergi tu prin zăpadă o oră şi după să vedem dacă mai vrei să treci prin ea. Cretinule !" o.O O şi ce m-a uimit a fost faptul că m-a auzit dar nu a oprit maşina. 

Şi înapoi pe drumul spre casă l-am parcus pe jos. Două ore în frig pentru că handicapaţii de la RATB nu ştiu să se organizeze cum trebuie. Mă mir dacă nu am să răcesc şi să-mi suflu toţi nervi într-n serveţel ce îl arunc în capul ăluia care este şeful lor. >.< Până atunci să sperăm că nu mai păţesc aşa ceva.

P.S: ** Am luat şi două căzături pe gheată. Una pe trotuar în genuchi cu ghiozdan, cealaltă pe stradă. Ohh şi am făcut atunci şi şpagatul. >.< Foarte artistic. **

P.S.S : Fuck you, RATB !